Take That - Patience

R. Rabdarea

Specialistii, ca si practicantii cotidieni ai vietii de familie sint de acord intru ideea ca rabdarea este cea mai pretioasa din insusirile necesare acestui tip de existenta paminteana. Cu ajutorul rabdarii s-a putut ajunge (lucru dovedit) marsaluind de unul singur pina la Polul Nord, si tot cu ajutorul rabdarii, piriiasul a putut strapunge stinca. Sint deci sperante ca datorita ei, rabdarii, se va izbuti, dupa exercitii indelungate, sa se faca din armonia familiala un lucru realizabil din chiar primii doi (sau douazeci?) ani de convietuire. I s-a facut rabdarii un portret-robot care o arata astfel: purtind tot timpul pe chip un zimbet luminos, avind in ochi o privire plina de adinca intelegere si in gesturi un calm de invidiat. Pe deasupra, se pare ca stie perfect a aprecia dimensiunea neinsemnata a fleacurilor ce pot tulbura linistea din casa. De aceea, rabdarea se cere neaparat strecurata in bagajele lunii de miere, luata cu sine in imprejurarile vitrege ale vietii, nu trebuie parasita in timpul cresterii si educarii copiilor. Cine a reusit sa-si faca din rabdare un aliat permanent poate spune ca a trecut prin viata victorios. Scrisnind uneori din dinti, stringind alteori pumnii, dar victorios. Caci a invins cel mai crincen inamic al sau: pe sine insusi.

P. Politetea

Disciplina de baza a pedagogiei familiale, politetea pretinde cursuri (de factura universitara!) programate din primii sase ani de viata ai odraslelor; inainte chiar de alfabetizarea lor cere repetarea zilnica a lectiilor, extemporale si teze (care pot fi eventual si orale, pina ce elevul invata a scrie cu cerneala). Notele le primesc de obicei parintii, ceea ce recunoastem ca mai invita citeodata cursantii la chiul. Premiile se acorda obstei intregi si ele se concretizeaza in: infrumusetarea relatiilor intre oameni, stirpirea mizantropiei, traiul mai placut al vietii celei de toate zilele, coexistenta umana mai pasnica. Politetea se mai numeste si buna-cuviinta, purtari frumoase, comportament civilizat, conduita corecta, maniere elegante, ceea ce demonstreaza bucuria si harnicia cu care limba s-a grabit sa denumeasca aceste insusiri pozitive ale omului. Atunci cind sint inghesuite in coduri de maniere, politeturile mai sint inca suspectate de ipocrizie si falsitate, care sting firescul si sugruma naturaletea gesturilor umane. Teorie infirmata definitiv in ultimul patrar al secolului nostru, cind acest exces de firesc si naturalete a comportarilor a repus mai presant ca oricind pe tapet problema nevoii omenesti de politete, conform urmatoarei fraze (rostite, cu ceva vreme in urma, de Cicero): "Conduita frumoasa este conformarea cu demnitatea omului in ceea ce natura lui difera de a celorlalte vietuitoare."