O. Obraznicia

Obraznicia este sinonimul - mai apasat - al cuvintului neascultare - sfidare, atunci cind acestea se manifesta la cei mai tineri decit noi, si este o notiune pe cit de neplacuta, pe atit de incapatoare. Are, la copii, puseuri ciclice, ea manifestindu-se cu acuitate in jurul virstelor de 3, 7 si 14 ani - atunci cind sint momentele fierbinti ale modelarii caracterelor - si in tot restul vietii, atunci cind caracterul respectiv nu a fost bine modelat. Obraznicia este o forma a luptei de "care pe care" intre generatii si ea se pronunta cu precadere acolo unde cei mici simt slabiciunea celor mari. Pentru stirpirea acestei negative manifestari a fiintei omenesti se cer mai multe procedee si conditii, printre care: autoritatea morala a celui virstnic, care stie sa curme astfel impulsurile de obraznicie ale celui nevirstnic; consecventa parinteasca in a nu accepta manifestarile de necuviinta ale celor mici; stapinirea de sine a adultului in fata grosolaniei sau a ofensei aduse de cel mic, pentru a nu da exemplu prost. S-a dovedit, din pacate si spre suferinta omenirii, ca obraznicia nu poate fi tratata eficient nici cu simtul umorului, nici cu buna ingaduinta si nici macar cu izbitura palmei si a pumnului. Leacul unic se presupune totusi a fi doar forta caracterului oponent. Cosmar al zilelor parintilor, obraznicia ramine mai departe unul din rozatoarele active ale educatiei in familie, impotriva caruia se duc lupte solidare, asteptindu-se si ajutorul (promis de mult!) al extraterestrilor; se pare ca in alte galaxii s-a venit de hac obrazniciei!...

N. Nu!

Monosilaba foarte sonora, insotita intotdeauna de un invizibil, dar categoric semn de exclamare si tocmai de aceea recomandata a fi cit mai putin folosita in viata de familie; ceea ce nu inseamna insa ca nu este vehiculata cu voluptate de aproape toti membrii acesteia. Parintii o intrebuinteaza impreuna cu vocabularul conjugat la imperativ ("Nu face aia!, "Nu pune mina pe...", "Nu ai voie sa..."), copiii cu indicativul prezent ("Nu vreau", "Nu fac", "Nu maninc" etc.), rezultatele acestot "nu-uri" fiind de obicei exact invers decit cele scontate. De unde s-a tras concluzia - gresita, se pare - ca natura umana s-ar refuza interdictiilor categorice si ca nu ar avea inclinatii conformiste. Lingvistii si autorii specializati in anecdote propun deci folosirea - in viata de familie - a lui poate in loc de nu si a lui da in loc de poate. Ca sa exemplificam: nu spuneti nu sotului cind va cere sa-l insotiti la parintii lui; nu spuneti nu sotiei cind va roaga sa-i dati o mina de ajutor la treburile casnice; nu spuneti nu copiilor cind va cer sa... (dar cite nu ne cer copiii!). Si considerati ca nu mi-am ingaduit sa va dau vreun sfat precedat de incapatinata si trufasa monosilaba nu, de vreme ce sintem primii convinsi ca el nu va fi urmat niciodata.

Asemanari intre blogging si jurnalism

Asemanari

- atit in jurnalism, cit si in blogging ne adresam unui public
- si pe blog, si in media tiparita poti scrie articole de opinie
- au rolul de a informa
- articolele sint completate cu imagini
- se foloseste un vocabular accesibil publicului



Deosebiri

- oricine poate sa-si creeze un blog, dar nu oricine poate sa-si publice un articol intr-un ziar
- pe blog nu te costa nimic ca sa postezi ceva
- pe blog exista o libertate mai mare de exprimare
- jurnalistii sint platiti, bloggerii nu
- informatiile nu sint cenzurate pe blog
- feedback-ul e mai rapid pe un blog
- blogurile pot fi personalizate
- pe blog poti sa pui atit materiale video/audio
- impactul mass mediei este mai mare asupra publicului, decit cel al unui blog
- bloggerii nu au un cod deontologic pe care trebuie sa-l respecte, in schimb jurnalistii au un cod deontologic

M. Minciuna

Intotdeauna riscanta, pentru ca are picioare scurte si nu o tin puterile la alergatura lunga, minciuna duce (doar in mod aparent paradoxal) la descoperirea sigura si grabnica a adevarului. Cum? Ea provoaca - la cea mai mica adiere a sa - neincredere, noduri de ambitie si nebanuite aptitudini detectiviste. Acestea joaca in familie rolul ciclonului Flora, stirnind norii certei (pe cerul casei), inundatiile de lacrimi (pe obrazul sotiei), descarcarile electrice de nervi (ale ambilor soti). Si nu exista nicio garantie ca dupa o asemenea furtuna mai vine vremea buna. La copii, minciuna se poate naste si dintr-un exces de fierbere a imaginatiei infantile ce confunda realitatea cu fictiunea din poveste, lucru ce nu se mai repeta in viata adultului. Cea mai sigura terapie antimintire s-a dovedit convingerea ca e mult mai greu de tinut minte minciuna spusa decit de recunoscut adevarul infaptuit (oricum, pe jumatate iertat din momentul in care a fost rostit). Daca vreti sa dormiti noaptea in p[atul conjugal fara Diazepam, renuntati deci la minciuna. Niciun somnifer nu e mai sanatos si eficient ca o constiinta curata. Si, in plus, nu creeaza nici obisnuinte.

"Beautiful Liar"

L. Lenea

Considerata cindva de origine boiereasca (vezi proverbul "Lenea e cucoana mare"), lenea a tinut neaparat sa-si dezminta aceasta compromitatoare apartenenta si sa se afirme, vie si nevatamata, tinara si mereu infloritoare, pina in zilele noastre. Nu se stie inca daca e de sorginte microbiana, virotica sau temperamentala, oricum ea se manifesta foarte de timpuriu, ca si celelalte boli ale copilariei: scarlatina, tusea magareasca, oreionul, tenia, si are vizibile apucaturi parazitare. Se cer deci energice masuri pentru a fi stirpita din vreme, lucru destul de greu de realizat din pricina obiceiului ei de a-si schimba mereu "travestiurile"(aceasta in scopul de a deruta si a-si face pierduta urma). Exemplificam spre tinere de minte: cind se da pe fata cu cu pudra galbena vrea sa sugereze ca ar avea o durere de cap, cind foloseste rosul - simuleaza febra, iar cu verdele acuza dureri de burta - desi tot lene curata e in toate ipostazele. Cei care n-au putut fi vindecati de mici de aceasta boala risca mereu sa recidiveze si cum lenea este contagioasa, lenesul se cere neaparat izolat si tratat cu proceduri drastice. Dintre acestea, se pare ca cea mai eficienta ramine tot cea denumita "Cine nu lucra nu minca".

K. Kilogramele

Avind o slaba intrebuintare in limba romana, litera K isi ia o solida revansa, incepind un cuvint de mare greutate in viata fiecarui membru al familiei, din chiar clipa aparitiei sale pe lume: cuvintul kilogram. Defineste o notiune extrem de concreta, dar kilogramul (cu pluralul sau: "blestematele kilograme") se realizeaza plenar functionind ca obsesie psihica, atit a muritorilor de rind, cit si a specialistilor endocrinologi, nutritionisti, psihiatri si a multor altora (minus astronomii care, traind cu capul in stele, sint scutiti de apasarile nevrotice ale supraponderabilitatii). De la o vreme, de cind si membrii de sex masculin ai familiei acorda atentie dietelor antikilograme de tip Mayo, Atkinson, Gandhi, Hagi Tudose, nu mai afirma nimeni ca iubirea sotului pentru sotie trece prin pintec. Din fericire renuntarile barbatesti sau feminine la ciorbica, piinica, berica se dovedesc de obicei a fi temporare, asa ca tristetile metafizice provocate de respectivele renuntari au sansa de a fi si ele repede curmate. Razboiul antikilograme continua: prea multa vreme a adapostit omul acest inamic feroce la sin (pintec, coapse etc.), fara sa fi stiut ce sarpe veninos leagana acolo.