N. Nu!

Monosilaba foarte sonora, insotita intotdeauna de un invizibil, dar categoric semn de exclamare si tocmai de aceea recomandata a fi cit mai putin folosita in viata de familie; ceea ce nu inseamna insa ca nu este vehiculata cu voluptate de aproape toti membrii acesteia. Parintii o intrebuinteaza impreuna cu vocabularul conjugat la imperativ ("Nu face aia!, "Nu pune mina pe...", "Nu ai voie sa..."), copiii cu indicativul prezent ("Nu vreau", "Nu fac", "Nu maninc" etc.), rezultatele acestot "nu-uri" fiind de obicei exact invers decit cele scontate. De unde s-a tras concluzia - gresita, se pare - ca natura umana s-ar refuza interdictiilor categorice si ca nu ar avea inclinatii conformiste. Lingvistii si autorii specializati in anecdote propun deci folosirea - in viata de familie - a lui poate in loc de nu si a lui da in loc de poate. Ca sa exemplificam: nu spuneti nu sotului cind va cere sa-l insotiti la parintii lui; nu spuneti nu sotiei cind va roaga sa-i dati o mina de ajutor la treburile casnice; nu spuneti nu copiilor cind va cer sa... (dar cite nu ne cer copiii!). Si considerati ca nu mi-am ingaduit sa va dau vreun sfat precedat de incapatinata si trufasa monosilaba nu, de vreme ce sintem primii convinsi ca el nu va fi urmat niciodata.