L. Lenea

Considerata cindva de origine boiereasca (vezi proverbul "Lenea e cucoana mare"), lenea a tinut neaparat sa-si dezminta aceasta compromitatoare apartenenta si sa se afirme, vie si nevatamata, tinara si mereu infloritoare, pina in zilele noastre. Nu se stie inca daca e de sorginte microbiana, virotica sau temperamentala, oricum ea se manifesta foarte de timpuriu, ca si celelalte boli ale copilariei: scarlatina, tusea magareasca, oreionul, tenia, si are vizibile apucaturi parazitare. Se cer deci energice masuri pentru a fi stirpita din vreme, lucru destul de greu de realizat din pricina obiceiului ei de a-si schimba mereu "travestiurile"(aceasta in scopul de a deruta si a-si face pierduta urma). Exemplificam spre tinere de minte: cind se da pe fata cu cu pudra galbena vrea sa sugereze ca ar avea o durere de cap, cind foloseste rosul - simuleaza febra, iar cu verdele acuza dureri de burta - desi tot lene curata e in toate ipostazele. Cei care n-au putut fi vindecati de mici de aceasta boala risca mereu sa recidiveze si cum lenea este contagioasa, lenesul se cere neaparat izolat si tratat cu proceduri drastice. Dintre acestea, se pare ca cea mai eficienta ramine tot cea denumita "Cine nu lucra nu minca".