D. Deprinderile

Deprinderile sint de doua feluri: bune si rele, primele fiind cele care dau, se pare, mult mai multa bataie de cap in a fi insusite decit celelalte (deprinderile rele sint - se stie - ca gripa virotica: usor de luat, greu de lepadat). De aceea, in materie de deprinderi bune, parintii trebuie sa bata fierul cit e cald, fontanela capsorului inca neinchisa si firea copilului inca nepronuntata. Se poate chiar suspenda democratia parinteasca, atunci cind e vorba de inculcarea notiunilor de simt al ordinii, dus zilnic, punctualitate si spalat pe dinti. Se mai pot folosi - pe aceeasi raspundere - si unele din procedurile dresurii, dat fiind ca nici o faptura vie, cuvintatoare sau nu, nu stie profita mai bine de slabiciunile omenesti ca o odrasla adorata, care te bombardeaza cu "nu vleau-l" sau, te santajeaza sentimental cu nepofta de mincare. Drept care, invatati copiii - odata cu prima poezie, primii pasi de balet, prima ora de patinaj - sa-si spele singuri prima farfurie, sa-si faca singuri primele lectii. Asta inainte de a afla ca exista pe lume sclave investite pe viata cu aceste functii - sclave numite si mame. Multumirile pentru aceste deprinderi vor veni, ce e drept, mult mai tirziu (poate atunci cind copiii de azi vor ajunge parintii de miine), dar vor veni!

C. Cearta

Fenomen mutat din mediul natural (unde se numeste furtuna, aversa, cutremur ori eruptie vulcanica) in mediul familial (unde se mai intituleaza si scandal, reprosuri, scene), cu rezultate de obicei nule: zero la zero. Cu cit este mai aprinsa cearta , cu atit ea raceste pe mai lunga durata relatiile afective dintre soti: fapt dovedit de temeinice cercetari stiintifice verificate in practica. Se isca indeobste din fleacuri iar "partile" se autoconsoleaza cu ideea ca prinde bine pentru ca se termina (ca la cinema) cu happy-end, adica cu dulci impacari. Teorie aflata inca in discutia masei largi a sotilor legitimi de pe Terra. Cearta afecteaza nervii (incordindu-i), creierul mic (provocindu-i durerea numita cefalee), stapinirea de sine (suspendind-o) si nu duce decit tot acolo de unde a pornit: adica fiecare dintre soti ramine convins de propria-i dreptate. Cind se desfasoara in fata copiilor, compromiterea parintilor este inevitabila si e insotita de scaderea temperaturii autoritatii lor morale. Dintre procedeele inventate pentru a o inabusi in fasa, nu mai mentionez aici banala numaratoare pina la zece, intrucit s-a dovedit ca atunci cind se aprinde scinteia certei, sotii capata brusc amnezii aritmetice. Mai eficient este, se pare, bautul unui pahar cu apa rece, inghititul cuvintelor in sec, sau trintirea usii pe dinafara, cu yala trasa. Oricum, savantii au demonstrat negru pe alb ca cearta - cu variantele sale numite scene, reprosuri, scandaluri - nu a facut, niciodata, pe nimeni mai bun, mai binevoitor, mai ingaduitor sau mai intelept. Si nici nu a vindecat vreunul din cusururile sustinute de a se elimina din viata familiala saminta de vrajba; viitorologii afirma ca putem avea sperante. Ce ne-am face oare fara sperante?

B. Bunicii

Bunicii sint fiinte umane de o factura speciala, care - printr-un efort rarisim al naturii - se nasc de cele mai multe ori direct la virsta intelepciunii, a pensiei si a uitarii de sine. Au o mare valoare familialo-sociala (de unde si proverbul: "Daca n-ai bunici, sa-ti cumperi!") si sint adesea folositi pe post de zeste. Bunicii sint utilizabili, cu rezultate verificate, in: cresterea nepoteilor, efectuarea aprovizionarilor zilnice, petrecerea vacantelor de vara si pregatirea conservelor de iarna. Au pretentii minime de la viata, consumuri reduse de materii prime si materiale, dar nu pot exista fara multa caldura (sufleteasca) si tot atita cantitate de respect (omenesc). Fara a-si schimba caracteristicile generale, bunica se mai numeste uneori si soacra, si atunci - in mod paradoxal - ii scade valoarea de intrebuintare. Atentie deosebita la modul de tratare a bunicilor: sint fragili si vulnerabili. Uneori exista riscul ca randamentul lor pedagogic sa scada din cauza excesivei ingaduinte si iubiri bunicesti. A se evita atunci cu grija conflictele de principii intre generatii: ele pot provoca crize de hipertensiune. Or, ei ramin totusi - exista dovezi arheologice incontestabile - de neinlocuit.

A. Adevarul

Adevarul cel mai important intr-o casnicie este sa afli in timp util ca, dincolo de adevarul tau personal - adevar categoric, de necontestat, ba chiar si scutit de taxele subiectivitatii -, dincolo deci de gardul fiintei tale, mai exista un adevar: cel al fiintei de linga tine. Al fiintelor de linga tine. Care adevar sintem inclinati - dintr-o cunoscuta deficienta de perceptie a ochiului nostru drept, inca neclasificata de specialisti, dar semanind oarecum cu strabismul - sa-l vedem mult mai marunt, mai discutabil, mai nehotarit si evident mai apasat de subiectivitate decit al nostru. Boala aceasta a "marelui adevar personal" se numeste, in termeni populari, "numai eu am dreptate" sau, mai mult "egoism la purtator" si se trateaza cu picaturi: in ochi, ca sa te poti uita mai atent la omul de linga tine; in urechi, ca sa-i poti auzi mai bine si necazurile, si bucuriile; pe limba, pentru ca inghitindu-le, sa ajute memoriei sa functioneze matematic in directia aducerii la acelasi numitor a: gusturilor, intereselor, ceasurilor libere, obligatiilor casnice. Pentru ca, chiar daca separati sintem eu, tu, el-baiatul. ea-fetita, ei-bunicii, laolalta facem totusi un singur noi, adica familia.