A. Adevarul

Adevarul cel mai important intr-o casnicie este sa afli in timp util ca, dincolo de adevarul tau personal - adevar categoric, de necontestat, ba chiar si scutit de taxele subiectivitatii -, dincolo deci de gardul fiintei tale, mai exista un adevar: cel al fiintei de linga tine. Al fiintelor de linga tine. Care adevar sintem inclinati - dintr-o cunoscuta deficienta de perceptie a ochiului nostru drept, inca neclasificata de specialisti, dar semanind oarecum cu strabismul - sa-l vedem mult mai marunt, mai discutabil, mai nehotarit si evident mai apasat de subiectivitate decit al nostru. Boala aceasta a "marelui adevar personal" se numeste, in termeni populari, "numai eu am dreptate" sau, mai mult "egoism la purtator" si se trateaza cu picaturi: in ochi, ca sa te poti uita mai atent la omul de linga tine; in urechi, ca sa-i poti auzi mai bine si necazurile, si bucuriile; pe limba, pentru ca inghitindu-le, sa ajute memoriei sa functioneze matematic in directia aducerii la acelasi numitor a: gusturilor, intereselor, ceasurilor libere, obligatiilor casnice. Pentru ca, chiar daca separati sintem eu, tu, el-baiatul. ea-fetita, ei-bunicii, laolalta facem totusi un singur noi, adica familia.