C. Cearta

Fenomen mutat din mediul natural (unde se numeste furtuna, aversa, cutremur ori eruptie vulcanica) in mediul familial (unde se mai intituleaza si scandal, reprosuri, scene), cu rezultate de obicei nule: zero la zero. Cu cit este mai aprinsa cearta , cu atit ea raceste pe mai lunga durata relatiile afective dintre soti: fapt dovedit de temeinice cercetari stiintifice verificate in practica. Se isca indeobste din fleacuri iar "partile" se autoconsoleaza cu ideea ca prinde bine pentru ca se termina (ca la cinema) cu happy-end, adica cu dulci impacari. Teorie aflata inca in discutia masei largi a sotilor legitimi de pe Terra. Cearta afecteaza nervii (incordindu-i), creierul mic (provocindu-i durerea numita cefalee), stapinirea de sine (suspendind-o) si nu duce decit tot acolo de unde a pornit: adica fiecare dintre soti ramine convins de propria-i dreptate. Cind se desfasoara in fata copiilor, compromiterea parintilor este inevitabila si e insotita de scaderea temperaturii autoritatii lor morale. Dintre procedeele inventate pentru a o inabusi in fasa, nu mai mentionez aici banala numaratoare pina la zece, intrucit s-a dovedit ca atunci cind se aprinde scinteia certei, sotii capata brusc amnezii aritmetice. Mai eficient este, se pare, bautul unui pahar cu apa rece, inghititul cuvintelor in sec, sau trintirea usii pe dinafara, cu yala trasa. Oricum, savantii au demonstrat negru pe alb ca cearta - cu variantele sale numite scene, reprosuri, scandaluri - nu a facut, niciodata, pe nimeni mai bun, mai binevoitor, mai ingaduitor sau mai intelept. Si nici nu a vindecat vreunul din cusururile sustinute de a se elimina din viata familiala saminta de vrajba; viitorologii afirma ca putem avea sperante. Ce ne-am face oare fara sperante?