Take That - Patience

R. Rabdarea

Specialistii, ca si practicantii cotidieni ai vietii de familie sint de acord intru ideea ca rabdarea este cea mai pretioasa din insusirile necesare acestui tip de existenta paminteana. Cu ajutorul rabdarii s-a putut ajunge (lucru dovedit) marsaluind de unul singur pina la Polul Nord, si tot cu ajutorul rabdarii, piriiasul a putut strapunge stinca. Sint deci sperante ca datorita ei, rabdarii, se va izbuti, dupa exercitii indelungate, sa se faca din armonia familiala un lucru realizabil din chiar primii doi (sau douazeci?) ani de convietuire. I s-a facut rabdarii un portret-robot care o arata astfel: purtind tot timpul pe chip un zimbet luminos, avind in ochi o privire plina de adinca intelegere si in gesturi un calm de invidiat. Pe deasupra, se pare ca stie perfect a aprecia dimensiunea neinsemnata a fleacurilor ce pot tulbura linistea din casa. De aceea, rabdarea se cere neaparat strecurata in bagajele lunii de miere, luata cu sine in imprejurarile vitrege ale vietii, nu trebuie parasita in timpul cresterii si educarii copiilor. Cine a reusit sa-si faca din rabdare un aliat permanent poate spune ca a trecut prin viata victorios. Scrisnind uneori din dinti, stringind alteori pumnii, dar victorios. Caci a invins cel mai crincen inamic al sau: pe sine insusi.

P. Politetea

Disciplina de baza a pedagogiei familiale, politetea pretinde cursuri (de factura universitara!) programate din primii sase ani de viata ai odraslelor; inainte chiar de alfabetizarea lor cere repetarea zilnica a lectiilor, extemporale si teze (care pot fi eventual si orale, pina ce elevul invata a scrie cu cerneala). Notele le primesc de obicei parintii, ceea ce recunoastem ca mai invita citeodata cursantii la chiul. Premiile se acorda obstei intregi si ele se concretizeaza in: infrumusetarea relatiilor intre oameni, stirpirea mizantropiei, traiul mai placut al vietii celei de toate zilele, coexistenta umana mai pasnica. Politetea se mai numeste si buna-cuviinta, purtari frumoase, comportament civilizat, conduita corecta, maniere elegante, ceea ce demonstreaza bucuria si harnicia cu care limba s-a grabit sa denumeasca aceste insusiri pozitive ale omului. Atunci cind sint inghesuite in coduri de maniere, politeturile mai sint inca suspectate de ipocrizie si falsitate, care sting firescul si sugruma naturaletea gesturilor umane. Teorie infirmata definitiv in ultimul patrar al secolului nostru, cind acest exces de firesc si naturalete a comportarilor a repus mai presant ca oricind pe tapet problema nevoii omenesti de politete, conform urmatoarei fraze (rostite, cu ceva vreme in urma, de Cicero): "Conduita frumoasa este conformarea cu demnitatea omului in ceea ce natura lui difera de a celorlalte vietuitoare."

O. Obraznicia

Obraznicia este sinonimul - mai apasat - al cuvintului neascultare - sfidare, atunci cind acestea se manifesta la cei mai tineri decit noi, si este o notiune pe cit de neplacuta, pe atit de incapatoare. Are, la copii, puseuri ciclice, ea manifestindu-se cu acuitate in jurul virstelor de 3, 7 si 14 ani - atunci cind sint momentele fierbinti ale modelarii caracterelor - si in tot restul vietii, atunci cind caracterul respectiv nu a fost bine modelat. Obraznicia este o forma a luptei de "care pe care" intre generatii si ea se pronunta cu precadere acolo unde cei mici simt slabiciunea celor mari. Pentru stirpirea acestei negative manifestari a fiintei omenesti se cer mai multe procedee si conditii, printre care: autoritatea morala a celui virstnic, care stie sa curme astfel impulsurile de obraznicie ale celui nevirstnic; consecventa parinteasca in a nu accepta manifestarile de necuviinta ale celor mici; stapinirea de sine a adultului in fata grosolaniei sau a ofensei aduse de cel mic, pentru a nu da exemplu prost. S-a dovedit, din pacate si spre suferinta omenirii, ca obraznicia nu poate fi tratata eficient nici cu simtul umorului, nici cu buna ingaduinta si nici macar cu izbitura palmei si a pumnului. Leacul unic se presupune totusi a fi doar forta caracterului oponent. Cosmar al zilelor parintilor, obraznicia ramine mai departe unul din rozatoarele active ale educatiei in familie, impotriva caruia se duc lupte solidare, asteptindu-se si ajutorul (promis de mult!) al extraterestrilor; se pare ca in alte galaxii s-a venit de hac obrazniciei!...

N. Nu!

Monosilaba foarte sonora, insotita intotdeauna de un invizibil, dar categoric semn de exclamare si tocmai de aceea recomandata a fi cit mai putin folosita in viata de familie; ceea ce nu inseamna insa ca nu este vehiculata cu voluptate de aproape toti membrii acesteia. Parintii o intrebuinteaza impreuna cu vocabularul conjugat la imperativ ("Nu face aia!, "Nu pune mina pe...", "Nu ai voie sa..."), copiii cu indicativul prezent ("Nu vreau", "Nu fac", "Nu maninc" etc.), rezultatele acestot "nu-uri" fiind de obicei exact invers decit cele scontate. De unde s-a tras concluzia - gresita, se pare - ca natura umana s-ar refuza interdictiilor categorice si ca nu ar avea inclinatii conformiste. Lingvistii si autorii specializati in anecdote propun deci folosirea - in viata de familie - a lui poate in loc de nu si a lui da in loc de poate. Ca sa exemplificam: nu spuneti nu sotului cind va cere sa-l insotiti la parintii lui; nu spuneti nu sotiei cind va roaga sa-i dati o mina de ajutor la treburile casnice; nu spuneti nu copiilor cind va cer sa... (dar cite nu ne cer copiii!). Si considerati ca nu mi-am ingaduit sa va dau vreun sfat precedat de incapatinata si trufasa monosilaba nu, de vreme ce sintem primii convinsi ca el nu va fi urmat niciodata.

Asemanari intre blogging si jurnalism

Asemanari

- atit in jurnalism, cit si in blogging ne adresam unui public
- si pe blog, si in media tiparita poti scrie articole de opinie
- au rolul de a informa
- articolele sint completate cu imagini
- se foloseste un vocabular accesibil publicului



Deosebiri

- oricine poate sa-si creeze un blog, dar nu oricine poate sa-si publice un articol intr-un ziar
- pe blog nu te costa nimic ca sa postezi ceva
- pe blog exista o libertate mai mare de exprimare
- jurnalistii sint platiti, bloggerii nu
- informatiile nu sint cenzurate pe blog
- feedback-ul e mai rapid pe un blog
- blogurile pot fi personalizate
- pe blog poti sa pui atit materiale video/audio
- impactul mass mediei este mai mare asupra publicului, decit cel al unui blog
- bloggerii nu au un cod deontologic pe care trebuie sa-l respecte, in schimb jurnalistii au un cod deontologic

M. Minciuna

Intotdeauna riscanta, pentru ca are picioare scurte si nu o tin puterile la alergatura lunga, minciuna duce (doar in mod aparent paradoxal) la descoperirea sigura si grabnica a adevarului. Cum? Ea provoaca - la cea mai mica adiere a sa - neincredere, noduri de ambitie si nebanuite aptitudini detectiviste. Acestea joaca in familie rolul ciclonului Flora, stirnind norii certei (pe cerul casei), inundatiile de lacrimi (pe obrazul sotiei), descarcarile electrice de nervi (ale ambilor soti). Si nu exista nicio garantie ca dupa o asemenea furtuna mai vine vremea buna. La copii, minciuna se poate naste si dintr-un exces de fierbere a imaginatiei infantile ce confunda realitatea cu fictiunea din poveste, lucru ce nu se mai repeta in viata adultului. Cea mai sigura terapie antimintire s-a dovedit convingerea ca e mult mai greu de tinut minte minciuna spusa decit de recunoscut adevarul infaptuit (oricum, pe jumatate iertat din momentul in care a fost rostit). Daca vreti sa dormiti noaptea in p[atul conjugal fara Diazepam, renuntati deci la minciuna. Niciun somnifer nu e mai sanatos si eficient ca o constiinta curata. Si, in plus, nu creeaza nici obisnuinte.

"Beautiful Liar"

L. Lenea

Considerata cindva de origine boiereasca (vezi proverbul "Lenea e cucoana mare"), lenea a tinut neaparat sa-si dezminta aceasta compromitatoare apartenenta si sa se afirme, vie si nevatamata, tinara si mereu infloritoare, pina in zilele noastre. Nu se stie inca daca e de sorginte microbiana, virotica sau temperamentala, oricum ea se manifesta foarte de timpuriu, ca si celelalte boli ale copilariei: scarlatina, tusea magareasca, oreionul, tenia, si are vizibile apucaturi parazitare. Se cer deci energice masuri pentru a fi stirpita din vreme, lucru destul de greu de realizat din pricina obiceiului ei de a-si schimba mereu "travestiurile"(aceasta in scopul de a deruta si a-si face pierduta urma). Exemplificam spre tinere de minte: cind se da pe fata cu cu pudra galbena vrea sa sugereze ca ar avea o durere de cap, cind foloseste rosul - simuleaza febra, iar cu verdele acuza dureri de burta - desi tot lene curata e in toate ipostazele. Cei care n-au putut fi vindecati de mici de aceasta boala risca mereu sa recidiveze si cum lenea este contagioasa, lenesul se cere neaparat izolat si tratat cu proceduri drastice. Dintre acestea, se pare ca cea mai eficienta ramine tot cea denumita "Cine nu lucra nu minca".

K. Kilogramele

Avind o slaba intrebuintare in limba romana, litera K isi ia o solida revansa, incepind un cuvint de mare greutate in viata fiecarui membru al familiei, din chiar clipa aparitiei sale pe lume: cuvintul kilogram. Defineste o notiune extrem de concreta, dar kilogramul (cu pluralul sau: "blestematele kilograme") se realizeaza plenar functionind ca obsesie psihica, atit a muritorilor de rind, cit si a specialistilor endocrinologi, nutritionisti, psihiatri si a multor altora (minus astronomii care, traind cu capul in stele, sint scutiti de apasarile nevrotice ale supraponderabilitatii). De la o vreme, de cind si membrii de sex masculin ai familiei acorda atentie dietelor antikilograme de tip Mayo, Atkinson, Gandhi, Hagi Tudose, nu mai afirma nimeni ca iubirea sotului pentru sotie trece prin pintec. Din fericire renuntarile barbatesti sau feminine la ciorbica, piinica, berica se dovedesc de obicei a fi temporare, asa ca tristetile metafizice provocate de respectivele renuntari au sansa de a fi si ele repede curmate. Razboiul antikilograme continua: prea multa vreme a adapostit omul acest inamic feroce la sin (pintec, coapse etc.), fara sa fi stiut ce sarpe veninos leagana acolo.

J. Jocul

Pentru ca sa nu ia mai tirziu viata in joaca, copilul - sustin hotarit pedagogii - trebuie sa se joace pe saturate in copilaria lui fericita. Jocul modeleaza armonios personalitatea umana aflata in plina expansiune si dezvolta unele aptitudini necesare in viata. De pilda: alergatul il face pe om mai nobil si iute de picior, ceea ce se va dovedi nu o data util in diverse imprejurari ale carierei profesionale. Batutul mingii il poate deprinde cu aruncarea la cos sau peste plasa a raspunderilor, ceea ce - desigur - nu-i frumos, dar unii mai indraznesc sa pretinda ca e sanatos. Joaca cu papusile si pregatirea mincarurilor din nisip, apa, plastilina etc. sint exercitii culinare ale fetitelor, viitoare gospodine preocupate de alimentatia rationala. Jocurile sint de (cel putin) trei feluri: educative, distractive si distructive - ultimul tip trebuind eliminat definitiv din tendintele celor mici: deocamdata, exista numai straduinte binevoitoare, in aceasta directie. Cum joaca constituie prima activitate, primul gest de munca al copilului, reamintiti-va intruna preceptul: "Lasati copiii sa se duca la joaca!". Ei se vor juca senini si linistiti, nestiind ca de fapt atunci ei muncesc pentru binele nostru, al tuturor.

I. Iubirea

Cel mai uzitat, solicitat, controversat, adorat, blestemat, contestat, afirmat, negat cuvint din vocabularul omenesc (intilnit in toate limbile, dialectele, jargoanele si argourile lumii). Folosit cu multa rivna inainte de casatorie si cu ceva zgircenie lexicala dupa, el este (dupa unii savanti considerati demodati la ora actuala) motorul existentei psihico-fizice a omului si poate induce - din cind in cind - in eroare Universul, asa cum a procedat pe cind acesta era populat doar de legendarii indragostiti Adam si Eva. In general, sentiment extrem de necesar in viata de familie, liant puternic cu ajutorul caruia se pot suporta mai usor schimbarile de umoare si sedintele lungi de la serviciu ale sotiei, bericile prelungite (cu prietenii) si meciurile frecventate duminical de sot, rasfatul si notele proaste la purtare ale copiilor si primele dureri de sale.

Am cerut parerea despre iubire citorva mari specialisti in problema, care au avut amabilitatea de a ne raspunde. Le reproducem raspunsurile in ordinea intrarii lor in scena vietii:

Democrit: "Nimeni nu iubeste pe cel care nu poate iubi pe nimeni".

Dante: "Iubeste putin cel ce poate spune prin cuvinte cit iubeste".

La Rochefoucauld: "Iubim intotdeauna pe cei care ne admira, dar nu iubim intotdeauna pe cei pe care ii admiram".

Lermontov: "Dragostea e ca focul: daca n-o intretii, se stinge".

Wilde: "De fiecare data cind iubim este singura oara cind am iubit vreodata".

Caragiale: "E o mare durere sa iubesti si o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere".

Goga: "O dragoste apusa e ca un vulcan: niciodata nu poti zice c-a trecut pericolul de a izbucni din nou".

P.S. Acest capitol ramine larg deschis tuturor parerilor semenilor nostri.

H. Hazul

Notiune voioasa, sprintena, tonica, de mare utilitate in viata cea de toate ceasurile a familiei. Abia in ultima instanta folosibila in directia "a face haz de necaz", in prima instanta este intens utilizata pentru alungarea norilor morocanosi de pe cer, a nervilor adusi cu sine din autobuz, a notelor proaste carate in ghiozdan, a sechelelor certei dintre parinti din ziua precedenta (alte intrebuintari raminind la latitudinea fiecarui purtator legal de haz). Face parte dintr-o bogata familie (de cuvinte) dintre care amintim rubedeniile urmatoare: fratele Umor, varul Comic, bunica Veselie, sora vitrega Satira, matusa Bucurie etc. Se pare ca se trage direct din stramosul Optimism, cel care s-a hranit de la inceputul inceputurilor cu conserve de soare, sucuri de ozon, deserturi din cer albastru, hrana recomandata si astazi (cu bune rezultate) de nutritionisti, care (incredibil!) nu indica absolut nicio restrictie in ce priveste consumul acestor elemente. Se pare ca hazul duce la cresterea poftei de viata, stimuleaza setea de frumusete si se recomanda in special in vindecarea asteniilor de primavara (dar nu este contraindicat nici in cele de vara, toamna si iarna).

G. Gelozia

Multa vreme au circulat despre gelozie teorii care au pretins ca mama ei buna este iubirea si tatal ei legitim este - dorul. Apartenenta filiala respinsa categoric de stiintele moderne - printre care in primul rind ingineria genetica. Aceasta din urma i-a identificat cele trei gene componente care-i determina profilul si manifestarile. Prima ar fi neincrederea cu cele doua fatete ale ei: neincrederea in partener(a) si neincrederea in sine insusi (insasi). A doua ar fi simtul dezvoltat al proprietatii private exercitat cu drepturi de suveran asupra vasalului de linga tine. A treia componenta se numeste suspiciunea, in limbaj familiar: banuiala. (Aceste componente fiind genial intuite de marile spirite ale culturii universale, cum ar fi Shakespeare in "Othello" si Voltaire in "La Henriade" celebrul vers: "Intunecata gelozie, cu tenul palid si livid/ urmeaza cu pas nesigur banuiala ce-o calauzeste").

Crizele de gelozie (la fel de sufocante ca si cele de astm, si de intepenitoare ca cele de lumbago) nu tisnesc din frumoasa iubire, ci din orgoliul ranit si din urita inclinatie de a instala monopol total asupra gindurilor, sentimentelor, ceasurilor, preocuparilor sufletului si trupului partenerului (partenerei). Se zice ca spinul amar al geloziei are doua virfuri la fel de ascutite: cu unul zgindareste intruna inima celui care gelozeste, cu celalalt viata celui gelozit, actionind precum picaturile de arsenic: otravesc lent, dar sigur. Acestea fiind spuse, identificate si clasificate, sintem asigurati ca se cauta insistent leacul care sa iradieze aceasta boala pre si si post-nuptiala, numita gelozie, dar se pare ca rezultatele obtinute nu sint cine stie ce incurajatoare. Cercetarile continua.

F. Frica

Frica - au dovedit psihologii si botanistii laolalta - nu pazeste bine bostanaria (cum se credea altadata, din ignoranta, desigur). Produs al imaginatiilor slabe de inger, frica ramine o abstractiune cu diverse intruchipari concrete: ghiara la inima, nod in git, sudoare rece pe frunte, amutire in fata mai virstnicilor, intepenire in pozitie de drepti in fata sefilor. Sora buna a fricii se numeste lasitate si, cind ele, surorile, pornesc in lume tinindu-se de mina si ataca omul, il pot transforma in acea draguta specie de vietuitoare numita iepure (cu femininul iepuroaica), faptura iute de picior, dar usor de prins si de consumat.

In familie, frica poate contamina cel mai repede pe copiii emotivi, care au invatat cu intirziere sa foloseasca olita de noapte si de zi, care au o atit de bogata imaginatie incit nu pot dormi noaptea in intuneric, nu pot suporta filmele de la televizor si nici asculta povestile cu vrajitoare. Frica este folosita uneori de parinti (si nu numai!) impotriva oricaror precepte pedagogice umanitare - ca o pirghie a disciplinei; drept care amenintindu-se copiii cu tot soiul de pedepse (privative de dulciuri, de cinema sau de libertate duminicala), dupa formula "daca nu esti cuminte, sau nu-ti faci lectiile, sau nu-i spui saru'mina vecinei, urmeaza cutare sau cutare pedeapsa", se poate ajunge ca acestia sa se opuna, din incapatinare, si fricii si amenintarilor, sa nu fie nici cuminti si sa nu-si faca nici lectiile. Antidotul cel mai sigur al fricii il constituie - scuzati lipsa de noutate terapeutica - curajul si picaturile de demnitate, necesar a fi administrate inca de la cea mai frageda virsta.

E. Egoismul

Egoismul este una din formele (des uzitate) ale minunatului simtamint omenesc numit iubire, numai ca este o iubire unilateral dezvoltata si indreptata exclusiv in directia propriului eu. El are calitatea de a se autosugestiona si autoaproviziona cu mare sirguinta si a nu-si lasa niciodata proprietarul in nevoie. Omul care traieste aceasta mare iubire de sine (si mult temperata pentru altii) se numeste egoist si el isi cauta confirmarea propriei dreptati mai ales in oglinda: acolo nu intilneste nicio impotrivire, nicio contrazicere, asa ca oglinda este partenerul pe care il consulta cel mai des si cu cea mai mare incredere. Egoistul dotat din intimplare cu o familie incearca adesea o stare de inconfort care-i provoaca frecvente alergii. De pilda: alergii de natura dermatologica atunci cind e cazul sa puna mina la treburile casnice; alergii de natura pecuniara cind trebuie sa adauge chenzina proprie la banii casei; alergii de factura sufleteasca, atunci cind trebuie sa se preocupe si de problemele altora. Desi egoismul este complet opus altruismului, egoistul autentic n-are nimic impotriva altruistului cind acesta isi exercita generozitatea si in directia lui. Viata de familie nu suporta prea bine acest tip uman, asa ca de obicei il expulzeaza (daca nu se expulzeaza el insusi), condamnindu-l la singuratate pe viata. Daca pe aceste galere ale insingurarii nu-si ia cu sine si o oglinda, egoistul va muri in mod sigur de urit.

D. Deprinderile

Deprinderile sint de doua feluri: bune si rele, primele fiind cele care dau, se pare, mult mai multa bataie de cap in a fi insusite decit celelalte (deprinderile rele sint - se stie - ca gripa virotica: usor de luat, greu de lepadat). De aceea, in materie de deprinderi bune, parintii trebuie sa bata fierul cit e cald, fontanela capsorului inca neinchisa si firea copilului inca nepronuntata. Se poate chiar suspenda democratia parinteasca, atunci cind e vorba de inculcarea notiunilor de simt al ordinii, dus zilnic, punctualitate si spalat pe dinti. Se mai pot folosi - pe aceeasi raspundere - si unele din procedurile dresurii, dat fiind ca nici o faptura vie, cuvintatoare sau nu, nu stie profita mai bine de slabiciunile omenesti ca o odrasla adorata, care te bombardeaza cu "nu vleau-l" sau, te santajeaza sentimental cu nepofta de mincare. Drept care, invatati copiii - odata cu prima poezie, primii pasi de balet, prima ora de patinaj - sa-si spele singuri prima farfurie, sa-si faca singuri primele lectii. Asta inainte de a afla ca exista pe lume sclave investite pe viata cu aceste functii - sclave numite si mame. Multumirile pentru aceste deprinderi vor veni, ce e drept, mult mai tirziu (poate atunci cind copiii de azi vor ajunge parintii de miine), dar vor veni!

C. Cearta

Fenomen mutat din mediul natural (unde se numeste furtuna, aversa, cutremur ori eruptie vulcanica) in mediul familial (unde se mai intituleaza si scandal, reprosuri, scene), cu rezultate de obicei nule: zero la zero. Cu cit este mai aprinsa cearta , cu atit ea raceste pe mai lunga durata relatiile afective dintre soti: fapt dovedit de temeinice cercetari stiintifice verificate in practica. Se isca indeobste din fleacuri iar "partile" se autoconsoleaza cu ideea ca prinde bine pentru ca se termina (ca la cinema) cu happy-end, adica cu dulci impacari. Teorie aflata inca in discutia masei largi a sotilor legitimi de pe Terra. Cearta afecteaza nervii (incordindu-i), creierul mic (provocindu-i durerea numita cefalee), stapinirea de sine (suspendind-o) si nu duce decit tot acolo de unde a pornit: adica fiecare dintre soti ramine convins de propria-i dreptate. Cind se desfasoara in fata copiilor, compromiterea parintilor este inevitabila si e insotita de scaderea temperaturii autoritatii lor morale. Dintre procedeele inventate pentru a o inabusi in fasa, nu mai mentionez aici banala numaratoare pina la zece, intrucit s-a dovedit ca atunci cind se aprinde scinteia certei, sotii capata brusc amnezii aritmetice. Mai eficient este, se pare, bautul unui pahar cu apa rece, inghititul cuvintelor in sec, sau trintirea usii pe dinafara, cu yala trasa. Oricum, savantii au demonstrat negru pe alb ca cearta - cu variantele sale numite scene, reprosuri, scandaluri - nu a facut, niciodata, pe nimeni mai bun, mai binevoitor, mai ingaduitor sau mai intelept. Si nici nu a vindecat vreunul din cusururile sustinute de a se elimina din viata familiala saminta de vrajba; viitorologii afirma ca putem avea sperante. Ce ne-am face oare fara sperante?

B. Bunicii

Bunicii sint fiinte umane de o factura speciala, care - printr-un efort rarisim al naturii - se nasc de cele mai multe ori direct la virsta intelepciunii, a pensiei si a uitarii de sine. Au o mare valoare familialo-sociala (de unde si proverbul: "Daca n-ai bunici, sa-ti cumperi!") si sint adesea folositi pe post de zeste. Bunicii sint utilizabili, cu rezultate verificate, in: cresterea nepoteilor, efectuarea aprovizionarilor zilnice, petrecerea vacantelor de vara si pregatirea conservelor de iarna. Au pretentii minime de la viata, consumuri reduse de materii prime si materiale, dar nu pot exista fara multa caldura (sufleteasca) si tot atita cantitate de respect (omenesc). Fara a-si schimba caracteristicile generale, bunica se mai numeste uneori si soacra, si atunci - in mod paradoxal - ii scade valoarea de intrebuintare. Atentie deosebita la modul de tratare a bunicilor: sint fragili si vulnerabili. Uneori exista riscul ca randamentul lor pedagogic sa scada din cauza excesivei ingaduinte si iubiri bunicesti. A se evita atunci cu grija conflictele de principii intre generatii: ele pot provoca crize de hipertensiune. Or, ei ramin totusi - exista dovezi arheologice incontestabile - de neinlocuit.

A. Adevarul

Adevarul cel mai important intr-o casnicie este sa afli in timp util ca, dincolo de adevarul tau personal - adevar categoric, de necontestat, ba chiar si scutit de taxele subiectivitatii -, dincolo deci de gardul fiintei tale, mai exista un adevar: cel al fiintei de linga tine. Al fiintelor de linga tine. Care adevar sintem inclinati - dintr-o cunoscuta deficienta de perceptie a ochiului nostru drept, inca neclasificata de specialisti, dar semanind oarecum cu strabismul - sa-l vedem mult mai marunt, mai discutabil, mai nehotarit si evident mai apasat de subiectivitate decit al nostru. Boala aceasta a "marelui adevar personal" se numeste, in termeni populari, "numai eu am dreptate" sau, mai mult "egoism la purtator" si se trateaza cu picaturi: in ochi, ca sa te poti uita mai atent la omul de linga tine; in urechi, ca sa-i poti auzi mai bine si necazurile, si bucuriile; pe limba, pentru ca inghitindu-le, sa ajute memoriei sa functioneze matematic in directia aducerii la acelasi numitor a: gusturilor, intereselor, ceasurilor libere, obligatiilor casnice. Pentru ca, chiar daca separati sintem eu, tu, el-baiatul. ea-fetita, ei-bunicii, laolalta facem totusi un singur noi, adica familia.