G. Gelozia

Multa vreme au circulat despre gelozie teorii care au pretins ca mama ei buna este iubirea si tatal ei legitim este - dorul. Apartenenta filiala respinsa categoric de stiintele moderne - printre care in primul rind ingineria genetica. Aceasta din urma i-a identificat cele trei gene componente care-i determina profilul si manifestarile. Prima ar fi neincrederea cu cele doua fatete ale ei: neincrederea in partener(a) si neincrederea in sine insusi (insasi). A doua ar fi simtul dezvoltat al proprietatii private exercitat cu drepturi de suveran asupra vasalului de linga tine. A treia componenta se numeste suspiciunea, in limbaj familiar: banuiala. (Aceste componente fiind genial intuite de marile spirite ale culturii universale, cum ar fi Shakespeare in "Othello" si Voltaire in "La Henriade" celebrul vers: "Intunecata gelozie, cu tenul palid si livid/ urmeaza cu pas nesigur banuiala ce-o calauzeste").

Crizele de gelozie (la fel de sufocante ca si cele de astm, si de intepenitoare ca cele de lumbago) nu tisnesc din frumoasa iubire, ci din orgoliul ranit si din urita inclinatie de a instala monopol total asupra gindurilor, sentimentelor, ceasurilor, preocuparilor sufletului si trupului partenerului (partenerei). Se zice ca spinul amar al geloziei are doua virfuri la fel de ascutite: cu unul zgindareste intruna inima celui care gelozeste, cu celalalt viata celui gelozit, actionind precum picaturile de arsenic: otravesc lent, dar sigur. Acestea fiind spuse, identificate si clasificate, sintem asigurati ca se cauta insistent leacul care sa iradieze aceasta boala pre si si post-nuptiala, numita gelozie, dar se pare ca rezultatele obtinute nu sint cine stie ce incurajatoare. Cercetarile continua.