J. Jocul

Pentru ca sa nu ia mai tirziu viata in joaca, copilul - sustin hotarit pedagogii - trebuie sa se joace pe saturate in copilaria lui fericita. Jocul modeleaza armonios personalitatea umana aflata in plina expansiune si dezvolta unele aptitudini necesare in viata. De pilda: alergatul il face pe om mai nobil si iute de picior, ceea ce se va dovedi nu o data util in diverse imprejurari ale carierei profesionale. Batutul mingii il poate deprinde cu aruncarea la cos sau peste plasa a raspunderilor, ceea ce - desigur - nu-i frumos, dar unii mai indraznesc sa pretinda ca e sanatos. Joaca cu papusile si pregatirea mincarurilor din nisip, apa, plastilina etc. sint exercitii culinare ale fetitelor, viitoare gospodine preocupate de alimentatia rationala. Jocurile sint de (cel putin) trei feluri: educative, distractive si distructive - ultimul tip trebuind eliminat definitiv din tendintele celor mici: deocamdata, exista numai straduinte binevoitoare, in aceasta directie. Cum joaca constituie prima activitate, primul gest de munca al copilului, reamintiti-va intruna preceptul: "Lasati copiii sa se duca la joaca!". Ei se vor juca senini si linistiti, nestiind ca de fapt atunci ei muncesc pentru binele nostru, al tuturor.

I. Iubirea

Cel mai uzitat, solicitat, controversat, adorat, blestemat, contestat, afirmat, negat cuvint din vocabularul omenesc (intilnit in toate limbile, dialectele, jargoanele si argourile lumii). Folosit cu multa rivna inainte de casatorie si cu ceva zgircenie lexicala dupa, el este (dupa unii savanti considerati demodati la ora actuala) motorul existentei psihico-fizice a omului si poate induce - din cind in cind - in eroare Universul, asa cum a procedat pe cind acesta era populat doar de legendarii indragostiti Adam si Eva. In general, sentiment extrem de necesar in viata de familie, liant puternic cu ajutorul caruia se pot suporta mai usor schimbarile de umoare si sedintele lungi de la serviciu ale sotiei, bericile prelungite (cu prietenii) si meciurile frecventate duminical de sot, rasfatul si notele proaste la purtare ale copiilor si primele dureri de sale.

Am cerut parerea despre iubire citorva mari specialisti in problema, care au avut amabilitatea de a ne raspunde. Le reproducem raspunsurile in ordinea intrarii lor in scena vietii:

Democrit: "Nimeni nu iubeste pe cel care nu poate iubi pe nimeni".

Dante: "Iubeste putin cel ce poate spune prin cuvinte cit iubeste".

La Rochefoucauld: "Iubim intotdeauna pe cei care ne admira, dar nu iubim intotdeauna pe cei pe care ii admiram".

Lermontov: "Dragostea e ca focul: daca n-o intretii, se stinge".

Wilde: "De fiecare data cind iubim este singura oara cind am iubit vreodata".

Caragiale: "E o mare durere sa iubesti si o mare nenorocire sa scapi de aceasta durere".

Goga: "O dragoste apusa e ca un vulcan: niciodata nu poti zice c-a trecut pericolul de a izbucni din nou".

P.S. Acest capitol ramine larg deschis tuturor parerilor semenilor nostri.

H. Hazul

Notiune voioasa, sprintena, tonica, de mare utilitate in viata cea de toate ceasurile a familiei. Abia in ultima instanta folosibila in directia "a face haz de necaz", in prima instanta este intens utilizata pentru alungarea norilor morocanosi de pe cer, a nervilor adusi cu sine din autobuz, a notelor proaste carate in ghiozdan, a sechelelor certei dintre parinti din ziua precedenta (alte intrebuintari raminind la latitudinea fiecarui purtator legal de haz). Face parte dintr-o bogata familie (de cuvinte) dintre care amintim rubedeniile urmatoare: fratele Umor, varul Comic, bunica Veselie, sora vitrega Satira, matusa Bucurie etc. Se pare ca se trage direct din stramosul Optimism, cel care s-a hranit de la inceputul inceputurilor cu conserve de soare, sucuri de ozon, deserturi din cer albastru, hrana recomandata si astazi (cu bune rezultate) de nutritionisti, care (incredibil!) nu indica absolut nicio restrictie in ce priveste consumul acestor elemente. Se pare ca hazul duce la cresterea poftei de viata, stimuleaza setea de frumusete si se recomanda in special in vindecarea asteniilor de primavara (dar nu este contraindicat nici in cele de vara, toamna si iarna).

G. Gelozia

Multa vreme au circulat despre gelozie teorii care au pretins ca mama ei buna este iubirea si tatal ei legitim este - dorul. Apartenenta filiala respinsa categoric de stiintele moderne - printre care in primul rind ingineria genetica. Aceasta din urma i-a identificat cele trei gene componente care-i determina profilul si manifestarile. Prima ar fi neincrederea cu cele doua fatete ale ei: neincrederea in partener(a) si neincrederea in sine insusi (insasi). A doua ar fi simtul dezvoltat al proprietatii private exercitat cu drepturi de suveran asupra vasalului de linga tine. A treia componenta se numeste suspiciunea, in limbaj familiar: banuiala. (Aceste componente fiind genial intuite de marile spirite ale culturii universale, cum ar fi Shakespeare in "Othello" si Voltaire in "La Henriade" celebrul vers: "Intunecata gelozie, cu tenul palid si livid/ urmeaza cu pas nesigur banuiala ce-o calauzeste").

Crizele de gelozie (la fel de sufocante ca si cele de astm, si de intepenitoare ca cele de lumbago) nu tisnesc din frumoasa iubire, ci din orgoliul ranit si din urita inclinatie de a instala monopol total asupra gindurilor, sentimentelor, ceasurilor, preocuparilor sufletului si trupului partenerului (partenerei). Se zice ca spinul amar al geloziei are doua virfuri la fel de ascutite: cu unul zgindareste intruna inima celui care gelozeste, cu celalalt viata celui gelozit, actionind precum picaturile de arsenic: otravesc lent, dar sigur. Acestea fiind spuse, identificate si clasificate, sintem asigurati ca se cauta insistent leacul care sa iradieze aceasta boala pre si si post-nuptiala, numita gelozie, dar se pare ca rezultatele obtinute nu sint cine stie ce incurajatoare. Cercetarile continua.

F. Frica

Frica - au dovedit psihologii si botanistii laolalta - nu pazeste bine bostanaria (cum se credea altadata, din ignoranta, desigur). Produs al imaginatiilor slabe de inger, frica ramine o abstractiune cu diverse intruchipari concrete: ghiara la inima, nod in git, sudoare rece pe frunte, amutire in fata mai virstnicilor, intepenire in pozitie de drepti in fata sefilor. Sora buna a fricii se numeste lasitate si, cind ele, surorile, pornesc in lume tinindu-se de mina si ataca omul, il pot transforma in acea draguta specie de vietuitoare numita iepure (cu femininul iepuroaica), faptura iute de picior, dar usor de prins si de consumat.

In familie, frica poate contamina cel mai repede pe copiii emotivi, care au invatat cu intirziere sa foloseasca olita de noapte si de zi, care au o atit de bogata imaginatie incit nu pot dormi noaptea in intuneric, nu pot suporta filmele de la televizor si nici asculta povestile cu vrajitoare. Frica este folosita uneori de parinti (si nu numai!) impotriva oricaror precepte pedagogice umanitare - ca o pirghie a disciplinei; drept care amenintindu-se copiii cu tot soiul de pedepse (privative de dulciuri, de cinema sau de libertate duminicala), dupa formula "daca nu esti cuminte, sau nu-ti faci lectiile, sau nu-i spui saru'mina vecinei, urmeaza cutare sau cutare pedeapsa", se poate ajunge ca acestia sa se opuna, din incapatinare, si fricii si amenintarilor, sa nu fie nici cuminti si sa nu-si faca nici lectiile. Antidotul cel mai sigur al fricii il constituie - scuzati lipsa de noutate terapeutica - curajul si picaturile de demnitate, necesar a fi administrate inca de la cea mai frageda virsta.

E. Egoismul

Egoismul este una din formele (des uzitate) ale minunatului simtamint omenesc numit iubire, numai ca este o iubire unilateral dezvoltata si indreptata exclusiv in directia propriului eu. El are calitatea de a se autosugestiona si autoaproviziona cu mare sirguinta si a nu-si lasa niciodata proprietarul in nevoie. Omul care traieste aceasta mare iubire de sine (si mult temperata pentru altii) se numeste egoist si el isi cauta confirmarea propriei dreptati mai ales in oglinda: acolo nu intilneste nicio impotrivire, nicio contrazicere, asa ca oglinda este partenerul pe care il consulta cel mai des si cu cea mai mare incredere. Egoistul dotat din intimplare cu o familie incearca adesea o stare de inconfort care-i provoaca frecvente alergii. De pilda: alergii de natura dermatologica atunci cind e cazul sa puna mina la treburile casnice; alergii de natura pecuniara cind trebuie sa adauge chenzina proprie la banii casei; alergii de factura sufleteasca, atunci cind trebuie sa se preocupe si de problemele altora. Desi egoismul este complet opus altruismului, egoistul autentic n-are nimic impotriva altruistului cind acesta isi exercita generozitatea si in directia lui. Viata de familie nu suporta prea bine acest tip uman, asa ca de obicei il expulzeaza (daca nu se expulzeaza el insusi), condamnindu-l la singuratate pe viata. Daca pe aceste galere ale insingurarii nu-si ia cu sine si o oglinda, egoistul va muri in mod sigur de urit.