Saturday, June 2, 2007

Take That - Patience

R. Rabdarea

Specialistii, ca si practicantii cotidieni ai vietii de familie sint de acord intru ideea ca rabdarea este cea mai pretioasa din insusirile necesare acestui tip de existenta paminteana. Cu ajutorul rabdarii s-a putut ajunge (lucru dovedit) marsaluind de unul singur pina la Polul Nord, si tot cu ajutorul rabdarii, piriiasul a putut strapunge stinca. Sint deci sperante ca datorita ei, rabdarii, se va izbuti, dupa exercitii indelungate, sa se faca din armonia familiala un lucru realizabil din chiar primii doi (sau douazeci?) ani de convietuire. I s-a facut rabdarii un portret-robot care o arata astfel: purtind tot timpul pe chip un zimbet luminos, avind in ochi o privire plina de adinca intelegere si in gesturi un calm de invidiat. Pe deasupra, se pare ca stie perfect a aprecia dimensiunea neinsemnata a fleacurilor ce pot tulbura linistea din casa. De aceea, rabdarea se cere neaparat strecurata in bagajele lunii de miere, luata cu sine in imprejurarile vitrege ale vietii, nu trebuie parasita in timpul cresterii si educarii copiilor. Cine a reusit sa-si faca din rabdare un aliat permanent poate spune ca a trecut prin viata victorios. Scrisnind uneori din dinti, stringind alteori pumnii, dar victorios. Caci a invins cel mai crincen inamic al sau: pe sine insusi.

P. Politetea

Disciplina de baza a pedagogiei familiale, politetea pretinde cursuri (de factura universitara!) programate din primii sase ani de viata ai odraslelor; inainte chiar de alfabetizarea lor cere repetarea zilnica a lectiilor, extemporale si teze (care pot fi eventual si orale, pina ce elevul invata a scrie cu cerneala). Notele le primesc de obicei parintii, ceea ce recunoastem ca mai invita citeodata cursantii la chiul. Premiile se acorda obstei intregi si ele se concretizeaza in: infrumusetarea relatiilor intre oameni, stirpirea mizantropiei, traiul mai placut al vietii celei de toate zilele, coexistenta umana mai pasnica. Politetea se mai numeste si buna-cuviinta, purtari frumoase, comportament civilizat, conduita corecta, maniere elegante, ceea ce demonstreaza bucuria si harnicia cu care limba s-a grabit sa denumeasca aceste insusiri pozitive ale omului. Atunci cind sint inghesuite in coduri de maniere, politeturile mai sint inca suspectate de ipocrizie si falsitate, care sting firescul si sugruma naturaletea gesturilor umane. Teorie infirmata definitiv in ultimul patrar al secolului nostru, cind acest exces de firesc si naturalete a comportarilor a repus mai presant ca oricind pe tapet problema nevoii omenesti de politete, conform urmatoarei fraze (rostite, cu ceva vreme in urma, de Cicero): "Conduita frumoasa este conformarea cu demnitatea omului in ceea ce natura lui difera de a celorlalte vietuitoare."

Wednesday, May 30, 2007

O. Obraznicia

Obraznicia este sinonimul - mai apasat - al cuvintului neascultare - sfidare, atunci cind acestea se manifesta la cei mai tineri decit noi, si este o notiune pe cit de neplacuta, pe atit de incapatoare. Are, la copii, puseuri ciclice, ea manifestindu-se cu acuitate in jurul virstelor de 3, 7 si 14 ani - atunci cind sint momentele fierbinti ale modelarii caracterelor - si in tot restul vietii, atunci cind caracterul respectiv nu a fost bine modelat. Obraznicia este o forma a luptei de "care pe care" intre generatii si ea se pronunta cu precadere acolo unde cei mici simt slabiciunea celor mari. Pentru stirpirea acestei negative manifestari a fiintei omenesti se cer mai multe procedee si conditii, printre care: autoritatea morala a celui virstnic, care stie sa curme astfel impulsurile de obraznicie ale celui nevirstnic; consecventa parinteasca in a nu accepta manifestarile de necuviinta ale celor mici; stapinirea de sine a adultului in fata grosolaniei sau a ofensei aduse de cel mic, pentru a nu da exemplu prost. S-a dovedit, din pacate si spre suferinta omenirii, ca obraznicia nu poate fi tratata eficient nici cu simtul umorului, nici cu buna ingaduinta si nici macar cu izbitura palmei si a pumnului. Leacul unic se presupune totusi a fi doar forta caracterului oponent. Cosmar al zilelor parintilor, obraznicia ramine mai departe unul din rozatoarele active ale educatiei in familie, impotriva caruia se duc lupte solidare, asteptindu-se si ajutorul (promis de mult!) al extraterestrilor; se pare ca in alte galaxii s-a venit de hac obrazniciei!...

Saturday, May 19, 2007

N. Nu!

Monosilaba foarte sonora, insotita intotdeauna de un invizibil, dar categoric semn de exclamare si tocmai de aceea recomandata a fi cit mai putin folosita in viata de familie; ceea ce nu inseamna insa ca nu este vehiculata cu voluptate de aproape toti membrii acesteia. Parintii o intrebuinteaza impreuna cu vocabularul conjugat la imperativ ("Nu face aia!, "Nu pune mina pe...", "Nu ai voie sa..."), copiii cu indicativul prezent ("Nu vreau", "Nu fac", "Nu maninc" etc.), rezultatele acestot "nu-uri" fiind de obicei exact invers decit cele scontate. De unde s-a tras concluzia - gresita, se pare - ca natura umana s-ar refuza interdictiilor categorice si ca nu ar avea inclinatii conformiste. Lingvistii si autorii specializati in anecdote propun deci folosirea - in viata de familie - a lui poate in loc de nu si a lui da in loc de poate. Ca sa exemplificam: nu spuneti nu sotului cind va cere sa-l insotiti la parintii lui; nu spuneti nu sotiei cind va roaga sa-i dati o mina de ajutor la treburile casnice; nu spuneti nu copiilor cind va cer sa... (dar cite nu ne cer copiii!). Si considerati ca nu mi-am ingaduit sa va dau vreun sfat precedat de incapatinata si trufasa monosilaba nu, de vreme ce sintem primii convinsi ca el nu va fi urmat niciodata.

Tuesday, May 15, 2007

Asemanari intre blogging si jurnalism

Asemanari

- atit in jurnalism, cit si in blogging ne adresam unui public
- si pe blog, si in media tiparita poti scrie articole de opinie
- au rolul de a informa
- articolele sint completate cu imagini
- se foloseste un vocabular accesibil publicului



Deosebiri

- oricine poate sa-si creeze un blog, dar nu oricine poate sa-si publice un articol intr-un ziar
- pe blog nu te costa nimic ca sa postezi ceva
- pe blog exista o libertate mai mare de exprimare
- jurnalistii sint platiti, bloggerii nu
- informatiile nu sint cenzurate pe blog
- feedback-ul e mai rapid pe un blog
- blogurile pot fi personalizate
- pe blog poti sa pui atit materiale video/audio
- impactul mass mediei este mai mare asupra publicului, decit cel al unui blog
- bloggerii nu au un cod deontologic pe care trebuie sa-l respecte, in schimb jurnalistii au un cod deontologic

Sunday, May 13, 2007

M. Minciuna

Intotdeauna riscanta, pentru ca are picioare scurte si nu o tin puterile la alergatura lunga, minciuna duce (doar in mod aparent paradoxal) la descoperirea sigura si grabnica a adevarului. Cum? Ea provoaca - la cea mai mica adiere a sa - neincredere, noduri de ambitie si nebanuite aptitudini detectiviste. Acestea joaca in familie rolul ciclonului Flora, stirnind norii certei (pe cerul casei), inundatiile de lacrimi (pe obrazul sotiei), descarcarile electrice de nervi (ale ambilor soti). Si nu exista nicio garantie ca dupa o asemenea furtuna mai vine vremea buna. La copii, minciuna se poate naste si dintr-un exces de fierbere a imaginatiei infantile ce confunda realitatea cu fictiunea din poveste, lucru ce nu se mai repeta in viata adultului. Cea mai sigura terapie antimintire s-a dovedit convingerea ca e mult mai greu de tinut minte minciuna spusa decit de recunoscut adevarul infaptuit (oricum, pe jumatate iertat din momentul in care a fost rostit). Daca vreti sa dormiti noaptea in p[atul conjugal fara Diazepam, renuntati deci la minciuna. Niciun somnifer nu e mai sanatos si eficient ca o constiinta curata. Si, in plus, nu creeaza nici obisnuinte.