O. Obraznicia

Obraznicia este sinonimul - mai apasat - al cuvintului neascultare - sfidare, atunci cind acestea se manifesta la cei mai tineri decit noi, si este o notiune pe cit de neplacuta, pe atit de incapatoare. Are, la copii, puseuri ciclice, ea manifestindu-se cu acuitate in jurul virstelor de 3, 7 si 14 ani - atunci cind sint momentele fierbinti ale modelarii caracterelor - si in tot restul vietii, atunci cind caracterul respectiv nu a fost bine modelat. Obraznicia este o forma a luptei de "care pe care" intre generatii si ea se pronunta cu precadere acolo unde cei mici simt slabiciunea celor mari. Pentru stirpirea acestei negative manifestari a fiintei omenesti se cer mai multe procedee si conditii, printre care: autoritatea morala a celui virstnic, care stie sa curme astfel impulsurile de obraznicie ale celui nevirstnic; consecventa parinteasca in a nu accepta manifestarile de necuviinta ale celor mici; stapinirea de sine a adultului in fata grosolaniei sau a ofensei aduse de cel mic, pentru a nu da exemplu prost. S-a dovedit, din pacate si spre suferinta omenirii, ca obraznicia nu poate fi tratata eficient nici cu simtul umorului, nici cu buna ingaduinta si nici macar cu izbitura palmei si a pumnului. Leacul unic se presupune totusi a fi doar forta caracterului oponent. Cosmar al zilelor parintilor, obraznicia ramine mai departe unul din rozatoarele active ale educatiei in familie, impotriva caruia se duc lupte solidare, asteptindu-se si ajutorul (promis de mult!) al extraterestrilor; se pare ca in alte galaxii s-a venit de hac obrazniciei!...